2017. június 1.

Boldog gyereknapot! - La mulți ani tuturor copiilor!



Mester Györgyi-Breki párt keres

Breki, a kicsi békafiú elhatározta, hogy a nyáron megházasodik, ezért úgy gondolta, a legjobb az lesz, ha már tavasszal hozzáfog a társkereséshez.
Olyan párt szeretett volna magának, akinek csinos fejecskéje, karcsú, kecses alakja van, pasztell zöld színű a bőre, jó úszó, szép a hangja, amin nem beszél többet a kelleténél, továbbá nem ugrál sokat, és főként nem magasabbra, mint ő. Ha a jelölt ezeknek az elvárásoknak megfelel, semmi se állhatja útját a nyárvégi esküvőnek.
Az elszánást tett követte, s Breki a part menti kövek közül, ahol otthona volt, fejest ugrott a vízbe, majd lassan úszni kezdett a tó belseje felé.
Pár méter után elfáradva mászott ki egy kerek, nagy levélre. Kifújta magát, s közben körbe kémlelt. 
Nem is olyan nagy távolságban egy ismeretlen lényt pillantott meg, akinek ugyan kifejezetten csinos fejecskéje volt, azonban az hosszú, piros csőrben végződött, túl magasak voltak a lábai, és a fehér szín sem volt az ő esete. S amikor még ráadásul az ismeretlen szúrósan ránézett, és rákelepelt, azonnal rájött, hogy bizony nem a szíve választottja akadt az útjába.  
Amikor kipihente magát, újra a vízbe ugrott, és ráérősen tovább tempózott a nádas irányába.
A nádas szélén egy hínárcsomóra telepedett, hogy jobban szemügyre vehesse a környéken fellelhető, szóba jöhető menyasszonyjelölteket. 
A közelben váratlanul egy szürkés hát, gombszerű orrban végződő, csillogó szemekkel díszített, csinos pofácska tűnt fel, majd gyorsan a nádas széléhez úszott. Alig tudta megfigyelni, de azt látta, az idegen lénynek a feje, szintúgy az alakja is mutatós, kecses, remekül úszik, de a színével megint nem volt kiegyezve, és amikor a jelölt egy morranással a víz alá bukott, már le is tett róla, hogy ismerkedést kezdeményezzen vele. 
Breki kifújta magát - nem szokott egyhuzamban ennyit úszni -, aztán ismét beleloccsant a vízbe, és egy kákával benőtt, kis öböl felé tartott.
Az egyik káka hajlékony szárán azonnal magára vonta a figyelmét valami. Az ismeretlen állat csodálatosan hajlékony volt, épp olyan pasztell zöld színű külsővel, mint amilyent ő keresett, a feje kicsi és kecses volt. Csak egy kicsit hosszúnak találta, mert úgy látta, az állat szépen fel volt tekeredve a kákára.
Breki közelebbről is szemügyre akarta venni, mivel eddig ez volt az egyetlen élőlény, ami nagyjából megfelelt az ő kívánalmainak. Amint az ismeretlen közelébe ért, a kicsiny fejen hatalmas száj nyílt ki, közben sziszegő hang hallatszott, ami annyira megijesztette, hogy még tempózni is elfelejtett, majdnem vízbe fúlt. 
A vízben, épp alatta, ekkor elsuhant egy másik ismeretlen lény. Szép, kerek alakú volt, szürkészöld színű, fényes pikkelyes bőrrel, amivel még meg is tudott volna barátkozni. Amikor azonban jobban megnézte a remekül úszó idegent, észrevette, hogy nem tud beszélni, hang nem jön ki a torkán, csak tátog. Szegény, képtelen megszólalni, vele aztán nem lehetne társalogni - gondolta, és már úszott is tovább, kizárva ezzel egy újabbat a menyasszonyjelöltek listájáról.  
Breki végtelenül csalódott volt. Ilyen messze még sohasem úszott be a tóba, és hiábavaló volt minden fáradsága, mégsem talált magának társat.

Visszaúszott hát a partra, és épp beugrott volna szokott helyére, a kövek közé, amikor a parton egy különleges zöld labda vonta magára a figyelmét. Jobban megnézve, nem is labda volt, hanem egy kerekded, se nem karcsú, se nem sikkes, de csodálatosan pasztell zöld színű lény, szív alakú fejecskével, csillogó, dülledt szemekkel, és amikor a közeledtére nagyot ugrott - persze nálánál nem nagyobbat -, közben kellemesen mély hangon még egyet-kettőt kuruttyolt is mellé, kétség sem férhetett hozzá, hogy megtalálta az igazit.  


Oachi-Oac își caută mireasă

După o poveste de Mester Györgyi, traducerea Albu Monica Beatrice

Oachi-Oac, un broscoi oacheș, s-a decis să se căsătorească la vară, de aceea s-a gândit că cel mai bine ar fi să se apuce chiar de azi să își caute perechea.
Acum, el și-ar fi dorit o broscuță cu căpșor de un verde elegant, suplă la corp, cu pielicica minunat colorată într-un verde pastel, care să înoate fermecător, să cânte amețitor, cu o voce suavă, să nu orăcăie mai mult decât trebuie, dar mai ales să nu sară prea mult și, cel mai important, să nu sară mai sus decât  el. Dacă se găsește o astfel de broscuță, nimic nu mai poate sta în calea fericirii și a nunții la vară!
Oachi-Oac se puse pe treabă, așadar, sări de pe piatra albă din apropierea locuinței fix în cap, în apa de baltă, și porni cu mișcări încete înspre mijlocul bălții. Străbătu astfel câțiva metri și ieși să își tragă sufletul pe o frunză mare, rotundă. Stătea gâfâind și aruncând priviri pe furiș în jur. Zări în apropiere o ființă necunoscută, care avea un căpșor deosebit de elegant, dar acel căpșor se termina într-un cioc roșu. De asemenea, picioarele-i erau prea lungi iar corpul avea culoare albă – ceea ce nu era deloc culoarea lui favorită. Iar când ființa aceea îl privi, la rându-i, cu o privire ascuțită, clămpănind urâcios, Oachi-Oac și-a dat pe loc seama, că din păcate, ființa ce i-a ieșit în cale nu poate fi nicidecum aleasa inimii.
Astfel că, după ce s-a odihnit un pic, plonjă din nou în baltă, pornind cu mișcări lente înspre stufăriș. Ajuns aici, se așeză comod, pentru a putea privi în tihnă la posibilele candidate la titul de mireasă. Iată că în apropiere se ivi dintr-o dată un spate griuliu, ce continua cu o față drăguță, decorată cu ochi strălucitori și un nas cam ca un nasture. Oachi-Oac nu reuși să vadă prea bine din poziția lui, dar văzu suficient cât să își da seama că vietatea avea și fața, și corpul suple, că înoată grozav. Dar culoarea aceea griulie nu îi fu pe plac, astfel că, atunci când candidata dispăru sub apă cu un sunet surd, renunță să încerce să intre în vorbă cu ea.
Oachi-Oac intră din nou în apă, gâfâind ușor – înotă deja destul pentru ziua în curs – și se îndreptă înspre păpuriș.
.  Și pe o papură zări ceva ce îi atrase pe îndată atenția – vietatea era extraordinar de suplă, de culoare verde-pastel, exact cum își dorea. Avea un cap mic și grațios. Doar că părea un pic mai lungă decât ar fi trebuit, așa cum stătea încolăcită pe trestie. Oachi-Oac se decise să se apropie de vietate, deoarece până acum era singura care corespundea dorințelor lui. Cum ajunse în apropierea ei însă, vietatea deschise o gură uriașă pe capul mic și suplu, sâsâind între timp. Oachi-Oac abia mai putu de spaimă, se aruncă în apă, uitând și de tempoul elegant pe care-l avusese anterior, înnotând cu viteză maximă, doar să scape. Sub el, în apă, trecu o altă vietate, tot suplă, cu spate gri verzui-acoperit cu solzi strălucitori. Dar când ajunse mai aproape de vietatea ce înota fantastic, văzu că nu va putea sta de vorbă cu ea, deoarece vietatea nu putea vorbi! Doar deschidea și închidea gura, fără să scoată vre-un sunet. Vai săraca ființă, se gândi Oachi, e incapabilă să vorbească, doar dă din gură, se gândea în timp ce se îndepărta, eliminând de pe lista încă o posibiă candidată.
Se întristă tare mult. Se întoarse abătut înspre mal, de unde pornise. Era gata să sară înapoi pe pietrele de pe care își începu aventura, când, ce să vezi? Pe mal zări o minge verde, sau de fapt, dacă privea mai bine, nu era minge, ci o broscuță grăsuță, nu atât de oacheșă, nu atât de suplă, cum visase inițial… dar era de un verde pastelat splendid, cu un căpșor în formă de inimioară, cu ochi strălucitori, ușor bulbucați. Iar când la apropierea lui Oachi sări în aer – desigur, nu mai mult decât ar fi sărit însuși Oachi-, în timp ce orăcăi de câteva ori pe o voce adâncă și catifelată, Oachi nu mai avu nicio îndoială: și-a găsit iubirea vieții.
 

Nincsenek megjegyzések:

Printfriendly

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...